Consulatul General al Republicii Moldova la Frankfurt pe Main

Linkuri utile



Telefonul de urgență al Consulatului General al Republicii Moldova la Frankfurt: +4915736171123
La numărul de telefon respectiv se apelează exclusiv în cazuri excepționale cu caracter de urgență: accidente cu victime, decese, calamități naturale și alte situații de pericol sau cu caracter extraordinar.
La acest număr de telefon NU se furnizează informații consulare.

Centrul de Apel Airmoldova E-services Registru Chamber

Noutăți

Întrevederea Consilierului economic al Consulatului General cu reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie a orașului Frankfurt pe Main

La 5 martie 2018, Consilierul economic al Consulatului General al Republicii Moldova la Frankfurt pe Main A.Vlasenco a avut o întrevedere cu Directorul Departamentului Europa Centrală și de Sud-Est, Rusia/Turcia al Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a orașului Frankfurt pe Main Paul Schmitz. Întrevederea a avut loc la sediul CCI germane, la inițiativa părții moldave.

La debutul discuției, interlocutorii au efectuat un schimb de informații privind modul de activitate al instituțiilor reprezentate și sarcinile primordiale ale acestora, în vederea identificării posibilităților și stabilirii mecanismelor de colaborare.

În contextul dat s-a menționat faptul că, Republica Moldova acordă o atenție deosebită dezvoltării relațiilor moldo-germane, inclusiv la nivel de pământuri federale și orașe, fiind subliniate trei domenii prioritare de cooperare: atragerea investițiilor germane în economia moldovenească, promovarea produselor naționale pe piața germană și dezvoltarea turismului între ambele părți. Astfel, dl P.Schmitz a fost informat despre mai multe proiecte investiționale existente în țara noastră, care ar putea fi atractive investitorilor germani, fiind solicitat suportul acestuia pentru diseminarea informației respective.

Totodată, interlocutorii au constatat cu satisfacție că, potrivit datelor statistice germane, pe parcursul anului 2017, Republica Moldova a exportat în statul federal Hessen (din care face parte or.Frankfurt pe Main) mărfuri în valoare de 44,2 mil.Euro și a importat produse în sumă de circa 8 mil.Euro. Astfel, balanța comercială a fost pozitivă pentru țara noastră.

În final, reprezentanții ambelor instituții au decis intensificarea dialogului și depunerea eforturilor suplimentare cu scopul obținerii rezultatelor practice în cooperarea bilaterală.